Pe data de 22 ianuarie 2025, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a admis recursul declarat de către Agenția Națională pentru Sport, a casat sentința Curții de Apel Cluj prin care s-a anulat Ordinul „Novak” nr. 500/2022 privind ponderea de minim 40% a participării sportivilor de performanță români, a rejudecat cauza și a respins acțiunea formulată de Clubul Sportiv Gloria 2018 Birstrița Năsăud.
Motivarea Deciziei nr. 215/22.01.2025 a fost comunicată curând, iar cu această ocazie Înalta Curte de Casație și Justiție a lămurit ceea ce era evident, anume faptul că aplicabilitatea Ordinului „Novak” nr. 500/2022 – ponderea de minim 40% – se aplică la numărul de jucători care se află efectiv pe teren și nu doar pe foaia de joc într-un sport de echipă.
Pentru a dispune în acest sens, instanța supremă a constatat că Curtea de Apel Cluj a pronunțat o hotărâre prin care a aplicat în mod greșit normele de drept material reținute, anume prevederile art. 45 ale Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene respectiv art. 2 din OG nr. 137/2000 care au condus la anularea nefondată a Ordinului nr. 500/2022.
Înalta Curte a constatat, în esență, că Ordinul nr. 500/2022 reglementează o excepție prevăzută de art. 45 alin. (3) TFUE, iar restricțiile stabilite prin actul normativ sunt justificate de motive de ordine publică și de interes public. Mai mult, pentru a constata caracterul proporțional al măsurii, instanța supremă a constatat că „în România cluburile sportive nu investesc în tinerii sportivi români, preferând să recurgă la o metodă mult mai simplă respectiv contractarea jucătorilor din țări/campionate care au dezvoltată această ramură, ipoteză care elimină orice inițiativă care să ajute progresul sportivului român”.
De asemenea, s-a constatat că Ordinul urmărește un obiectiv legitim ce face parte dintr-o politică publică unde scopul legitim urmărit este stimularea cluburilor pentru a folosi jucători români. Cât privește obligația folosirii unei ponderi de 40% de jucători, instanța supremă face referirea expresă că aceasta se aplică jucătorilor români în teren „pentru a crea premisele promovării sportivilor români prin oferirea posibilității de a intra în teren„.
În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că „obligativitatea prezenței pe teren a jucătorilor români în proporție de 40% are la bază o măsură justificată de un obiectiv legitim, de natură strict sportivă/competițională, iar măsura impusă respectă analiza proporționalității, fiind adecvată și necesară pentru atingerea obiectivelor/scopurilor propuse”.
Redăm, în cele ce urmează, motivarea integrală a Deciziei nr. nr. 215/22.01.2025.
II.2. Sunt însă fondate criticile recurentei în ceea ce privește aplicarea greșită de către instanța de fond a normelor de drept material reținute, respectiv art. 45 TFUE, art. 2 din OG nr. 137/2000, care a condus la anularea Ordinului nr. 500/2022.
În acord cu reclamantul-intimat, Înalta Curte reține că, urmare a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene dezvoltate ulterior cauzei Bosman, C-415/93, este de necontestat că organismele sportive sunt entități vizate de normele dreptului european al concurenței, precum și în ceea ce privește dezideratul Uniunii Europene de a asigura o piață liberă (comună) și tratament nediscriminatoriu pentru toți operatorii economici, una dintre consecințe fiind și aceea de a elimina clauzele de naționalitate.
Relevant în acest sens este paragraful 73 din această hotărâre în care se arată că: „(…) luând în considerare obiectivele Comunității, exercitarea unei activități sportive are legătură cu dreptul comunitar în măsura în care constituie o activitate economică în sensul articolului 2 din tratat (hotărârea din 12 decembrie 1974, Walrave, 36/74, considerentul 4). Această regulă se aplică și activității jucătorilor profesioniști sau semiprofesioniști de fotbal atunci când exercită o activitate salariată sau când prestează servicii remunerate (hotărârea din 14 iulie 1976, Dona, 13/76, Rec. p. 1333, considerentul 12).”
Față de această jurisprudență, sunt lipsite de pertinență susținerile intervenientei Asociația Clubul Sportiv HCZ în sensul că intimata este o instituție de drept public, aflată subordinea Consiliului Județean Bistrița- Năsăud, fiind finanțată aproape exclusiv din fonduri publice alocate din bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, astfel că intimatul-reclamant nu exercită o activitate sportivă care constituie o activitate economică în sensul art. 2 din TFUE.
Concluzia ce interesează prezentul litigiu, reținută în cauza Bosman este în sensul că: „Articolul 48 din Tratatul CEE se opune aplicării normelor stabilite de asociațiile sportive conform cărora, în cadrul meciurilor din competițiile organizate, cluburile de fotbal nu pot alinia în teren decât un număr limitat de jucători profesioniști resortisanți ai altor state membre.”
Înalta Curte reține că, în prezenta cauză nu este vorba de o regulă adoptată de asociațiile sportive, condiție indispensabilă pentru a atrage aplicarea art. 101 TFUE, ci de una impusă de stat, prin autoritatea competentă să coordoneze politica statului în domeniul sportului, respectiv Ministerul Sportului.
Pe de altă parte, analiza actului normativ atacat din perspectiva compatibilității sale cu art. 45 din TFUE nu se poate face fără a ține seama de excepțiile prevăzute de art. 45 alin. 3 din TFUE, respectiv rezerva „restricțiilor justificate de motive de ordine publică, siguranță publică și sănătate publică sau pe un motiv imperativ de interes public”, în condițiile în care pârâtul recurentul a indicat motive imperative de interes public pentru emiterea Ordinului 500/2022.
În acest sens, Înalta Curte reține că, în Hotărârea Meca Medina, C-519/04, Curtea de Justiție a Uniunii Europene introduce un test al proporționalității, stabilind că: „Compatibilitatea normelor cu normele comunitare privind concurența nu poate fi evaluată în abstract. Nu orice acord între întreprinderi sau orice decizie a unei asociații de întreprinderi care limitează libertatea de acțiune a părților sau a uneia dintre ele intră în mod necesar în interdicția prevăzută la articolul 81 alineatul (1) CE.
Trebuie să se țină seama în primul rând de contextul general în care decizia Asociației de întreprinderi a fost luată sau își produce efectele și mai precis de obiectivele sale. Trebuie apoi să se analizeze dacă efectele subsecvente restrictive de concurență sunt inerente urmăririi acestor obiective și sunt proporționale cu acestea”. Or, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a normelor de drept european tocmai prin aplicarea lor în abstract, fără o corectă raportare la testul proporționalității care impunea a se analiza dacă măsurile adoptate se bazează pe un obiectiv legitim, sunt inerente în urmărirea acestui obiectiv legitim și proporționale cu acesta.
Contextul general, economic/social în care măsura a fost adoptată, ce se impune a fi luat în considerare tocmai în lumina jurisprudenței mai sus enunțate, dar pe care instanța de fond l-a ignorat, este acela că în România cluburile/asociațiile sportive nu investesc în tinerii sportivi români, preferând să recurgă la o metodă mult mai simplă, respectiv contractarea jucătorilor din țări/campionate care au dezvoltată această ramură, ipoteză care elimină orice inițiativă care să ajute progresul sportivului român.
În acest context larg, este necontestat faptul că Ordinul atacat urmărește un obiectiv legitim. Obligația folosirii unei ponderi de 40% de jucători români în teren face parte dintr-o politică publică, scopul legitim urmărit fiind stimularea cluburilor pentru a folosi jucători români, dat fiind că statul investește în pregătirea acestora, dar și pentru atingerea obiectivului de reprezentare cu succes a României în competițiile internaționale.Așa cum reiese din Referatul de aprobare nr. 4537/21.06.2022 al Direcției Sport din M.T.S., emiterea Ordinului a avut la bază un interes legitim al statului român și anume îmbunătățirea bazei de selecție pentru echipele naționale, în conformitate cu art. 18 alin. 1 lit. a) din Legea sportului nr. 69/2000.
Ordinul atacat se înscrie în politica generală a statului în domeniul sportului orientată spre scopul de a atrage un număr cât mai mare de tineri de a practica sportul având ca beneficii: cultivarea spiritului civic; a spiritului de competiție; a unui stil de viață sănătos; asigurarea unui mediu competitiv și sustenabil prin asigurarea unei baze de selecții pentru cluburile înscrise la competițiile naționale și internaționale; creșterea atractivității competițiilor sportive pentru publicul larg prin echilibrarea șanselor și orientarea către descoperirea tinerelor talente; creșterea comunităților locale prin transformarea cluburilor în vectori de dezvoltare economică și socială pe plan local; îmbunătățirea bazei de selecție pentru echipele naționale.
În al doilea rând, măsurile adoptate prin Ordin sunt inerente scopului urmărit, căci în lipsa unor astfel de restricții, în condiții de competitivitate pe plan intern și internațional, cluburile ar prefera achiziționarea de jucători cu talent deja consacrați, contra unor sume consistente, în defavoarea cultivării talentelor proprii prin oferirea oportunităților de a se dezvolta, de a participa în teren și de a fi înscriși pe foaia de joc,
iar interesul pentru crearea unor centre unde să fie descoperiți, cultivați și pregătiți jucători formați local pentru a participa în diferite competiții ar dispărea.
În acest context, măsura adoptată de Ministerul Sportului este menită să asigure un mediu adecvat pentru promovarea, pregătirea și dezvoltarea sportivilor români, o asemenea acțiune fiind necesară inclusiv pentru a crea o rezervă de jucători naționali suficientă, astfel încât selecția sportivilor care vor reprezenta România în cadrul competițiilor internaționale să fie efectuată având o bază care cuprinde cât mai mulți sportivi de înalt nivel. Scopul măsurii este încurajarea dezvoltării și promovării sportivilor români începând cu copiii și juniorii, care, având loc la echipele de club în competițiile interne, se vor dezvolta corespunzător și astfel, crescând baza de selecție a jucătorilor, se va ajunge la formarea unor echipe naționale puternice, care vor obține performanțe.
Nu ar putea fi reținută teza privind lipsa unor garanții privind obținerea unor rezultate remarcabile, dat fiind că analiza principiului proporționalității nu impune existența unor astfel de garanții, ci doar analiza caracterului adecvat al măsurii adoptate în raport de scopul legitim urmărit.
Nici argumentul potrivit căruia sportivii români ar putea activa la cluburi din alte state nu poate sta la baza concluziei că regula stabilită de Ministerul Sportului nu ar fi adecvată și necesară pentru atingerea obiectivelor imperative de interes public declarate, de vreme ce obiectivul declarat al măsurii nu este încurajarea tinerilor să plece la cluburi din afară, ci tocmai promovarea lor în cluburile din țară.În sfârșit, obligația folosirii unei ponderi de 40% de jucători români în teren este una proporțională cu scopul legitim urmărit, și anume stimularea cluburilor pentru a folosi jucători români, pentru atingerea obiectivului de reprezentare cu succes a României în competițiile internaționale. Astfel, măsura nu limitează posibilitatea clubului de a achiziționa oricâți jucători străini dorește și nici dreptul acestora din urmă de a se angaja la cluburi din România, ci doar creează premisele promovării sportivilor români prin oferirea posibilității de a intra în teren.
Pe de altă parte, în analiza de proporționalitate, Înalta Curte are în vedere și dezideratul maximizării rezultatelor investiției făcute de stat în sportul românesc, investiții care, în lipsa creării unor oportunități reale de valorificare a sportivilor români riscă să nu se materializeze în rezultate în plan sportiv pentru România.
Prin urmare, dreptul Ministerului Sportului de a emite actul normativ contestat a fost exercitat cu bună credință, fără să se depășească un raport rezonabil de proporționalitate între măsura luată și scopul urmărit, astfel încât în cauză nu este incidentă ipoteza unui exces de putere, instituție juridică reglementată de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În concluzie, obligativitatea prezenței pe teren a jucătorilor români în proporție de 40% are la bază o măsură justificată de un obiectiv legitim, de natură strict sportivă/competițională, iar măsura impusă respectă analiza proporționalității, fiind adecvată și necesară pentru atingerea obiectivelor/scopurilor propuse.
Pentru aceste motive, reținându-se că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material aplicabile, inclusiv a celor de drept european, neefectuând o analiză corectă a testului de proporționalitate, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, recursul urmează a fi admis, cu consecința casării sentinței recurată iar, în rejudecare, respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pe cale de consecință, pentru aceleași motive expuse mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 61 alin. (3), raportat la art. 67 din Codul de procedură civilă, urmează a fi admise și cererile de intervenție accesorie în interesul recurentei.
